*Reghe s-a judecat cu Mircea Minea pentru bonusul pe care trebuia să-l primească pentru salvarea de la retrogradare. Stelistul a câștigat procesul la FRF, dar primarul Chiajnei susține că a achitat suma
*50.000 de euro e suma pe care trebuie să o încaseze actualul antrenor al Stelei
*Primarul din Chiajna susține că are acte care îi dau lui dreptate
Pe data de 30 august, Laurențiu Reghecampf a câștigat la FRF procesul intentat fostului său club, Concordia Chiajna, după ce primarul comunei ilfovene nu și-a achitat toate obligațiile contractuale față de tehnicianul în vârstă de 36 de ani.
Chiar dacă antrenorul Stelei a reușit să-i aducă în Ghencea pe Adi Rocha, Doru Bratu și Adi Popa relațiile dintre el și primarul din Chiajna, Mircea Minea, s-au răcit în totalitate. Motivul? ProSport a aflat că cele două tabere se află într-un război deschis după ce actualul antrenor al Stelei a câștigat la FRF procesul intentat fostului său club. „Verificați și o să aflați că Reghe și Ana Maria nu mai vorbesc de mult timp cu Mircea Minea. Cei doi susțin că primarul nu i-a plătit actualului antrenor stelist prima pentru salvarea de la retrogradare în valoare de 50.000 de euro”, ne-a spus o sursă din anturajul tehnicianului Stelei.
Minea: „Am acte doveditoare la notar”
Contactat telefonic de ProSport, Mircea Minea, primarul din Chiajna, a confirmat conflictul. „Este adevărat că sunt în conflict cu Reghe și Prodanca, dar nu aș vrea să vorbesc acum. Vă rog să mă credeți că le-am dat banii. Am acte doveditoare făcute la notar”, a spus Minea, care ulterior a bătut în retragere și nu a mai răspuns la telefon.
Reghe atacă: „Le-am adus două milioane în conturi”
L-am contactat și pe antrenorul Stelei. Laurențiu Reghecampf și-a precizat poziția față de acest conflict. „Clauza trecută în contract nu mi-a fost achitată, iar din acest motiv am depus memoriu la FRF. Am pus mult suflet la Concordia Chiajna și consider că ocuparea locului nouă este o performanță care nu va mai putea fi egalată acolo (n.r. aviz pentru Ilie Stan?). Mai mult, pentru faptul că ne-am clasat destul de sus în clasament am reușit să le aduc în conturi și două milioane de euro”, a încheiat antrenorul Stelei.
Prodan: „Cum va justifica suma?”
ProSport a luat legătura și cu Ana Maria Prodan, care sezonul trecut a ocupat funcția de manager al clubului Concordia Chiajna. „Minea nu a plătit sub nicio formă banii respectivi. Sunt curioasă să văd cum justifică el prin acte că a achitat cei 50.000 de euro. Mai mult, el nici nu a mai plătit banii promiși jucătorilor care au plecat de la Chiajna. Până la urmă, ei au contribuit la salvarea de la retrogradare”, a spus Prodan.
De la Chiajna n-am luat decât jumătate din banii care mi se cuveneau. Știu de Krumov că nu a luat nimic Viorel Dinu, jucător „U” Cluj
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER